logo

Această platformă este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

Platformă Consiliere Antreprenorială

Acasă > Turismul rural şi agroturismul – concepte diferite!

Turismul rural şi agroturismul – concepte diferite!

Publicat pe de către: admin

Turismul rural şi agroturismul sunt două concepte diferite, deşi unii autori consideră că sunt identice. Aceste concepte se identifică până la un anumit nivel, după care se diferenţiază.

Turismul rural are o arie de cuprindere mai mare, incluzând şi agroturismul. Dar, spre deosebire de turismul rural, agroturismul trebuie să respecte o serie de criterii legate de consumatori, precum: şederea în gospodăria ţărănească, consumul produselor agricole obţinute în respectivă gospodărie, participarea, în limita posibilităţilor, la diferite activităţi din gospodărie.

Din definiţiile turismului rural şi agroturismului, ce vor fi prezentate în continuare, se va putea identifica principalele diferenţe dintre aceste două concepte.

“Turismul rural reprezintă formă de turism concentrată pe destinaţii în spaţiul rural, dispunând de o structura funcţională de cazare şi de alte servicii eterogene.”

Definirea turismului, în sens larg, a determinat apariţia unor opinii diferite cu privire la conţinutul şi caracteristicile acestuia.

O altă definiţie a fost dată de Organizaţia Mondială a Turismului. Acesta defineşte turismul rural că fiind “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.”

“Agroturismul reprezintă formă de turism, practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de: cazare, masă, agrement şi altele. Prin agroturism se valorifica, astfel, resursele naturale şi antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trăi al populaţiei rurale. Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodăria ţărănească (pensiune, etc.);consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă; participarea într-o măsură mai mare sau mai mică, la activităţile agricole specifice.”

În ceea ce priveşte produsul turistic rural, acesta constă în a oferi turiştilor servicii, precum: cazare, cazare şi mic dejun, demipensiune (cazare, mic dejun şi prânz sau cină), pensiune completă (cazare şi toate mesele incluse). La acestea se mai adaugă excursii, transport, tratament balnear, participarea la diverse festivaluri şi sărbători tradiţionale. Acest produs este alcătuit din: componente de baza, care cuprind cazare , alimentaţie şi transport; şi componente auxiliare, care cuprind agrement, tratament balnear, activităţi sportive, etc..

Mai multe detalii, vă rugam să accesați următorul link!

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Informații similare