logo

Această platformă este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

Platformă Consiliere Antreprenorială

Acasă > ȘTIRI > Afaceri mici în domeniul turismului rural sau Cum să începi o afacere de familie în agroturism

Afaceri mici în domeniul turismului rural sau Cum să începi o afacere de familie în agroturism

Publicat pe de către: admin

La începutul săptămânii, guvernul identifica – prin Programul Național de Reformă 2015, trimis Comisiei Europene –  zece domenii în care firmele românești mici și mijlocii (IMM) ar putea fi cele mai competitive pe piețele externe, acestea urmând să beneficieze și de o serie de programe de finanțare europene pentru dezvoltare. În capul acestei Strategii Naționale pentru Competitivitate 2014-2020, guvernul plasa turismul și eco-turismul. Alături de turism, prindeau lista scurtă și domenii ca IT&C, bio-economie sau industriile creative.

Nu ar fi prima dată când la nivel de administrație se vorbește despre marele potențial al turismului românesc, însă de astă dată sunt câteva argumente bune pentru cei care pariază pe reușita, fie personală, fie națională, din turism.

Se va vorbi, în primul rând, despre finanțare, mai ales că fiind pe lista Strategiei Naționale de Competitivitate, inițiativele private din turism vor putea fi finanțate prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) 2014-2020. În rând secund, se va discuta despre potențialul de creștere al turismului, și mai ales al turismului rural și agro: acest tip de turism crește accelerat în ultimii ani, însă nu atinge încă valori mai mari de 150-200 de milioane de euro anual. Mai mult, numărul pensiunilor agroturistice este estimat la 5.000-6000 de unități, din care circa jumătate sunt înregistrate oficial.

Mai trebuie spus că în România, turismul a avut în 2013 o contribuţie totală de 33,1 miliarde lei la PIB-ul României, reprezentând 5,1% din PIB, potrivit raportului Consiliului Mondial al Turismului (WTTC). Consiliul estima o creştere de 5,4% a contribuţiei totale a turismului la PIB în 2014, urmată de o rată medie de creştere de 3,8% pe an până în 2024, la 50,8 miliarde lei. Anul trecut, numărul turiștilor străini a crescut cu peste 10% față de 2013, până la 1,9 milioane de persoane, iar cel al românilor cu 5%. În total, în România s-au cazat anul trecut 8,4 milioane de turiști.

Sursa

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Informații similare